Whitney Houston a murit
Diva de 48 de ani a fost găsită inconştientă in urma cu cateva ore într-o cameră de hotel din Beverly Hills. Deocamdată nu se cunosc cauzele morţii sale, dar poliția a deschis o anchetă. Moartea sa survine înainte decernării premiilor Grammy. Autoritățile americane au confirmat faptul că unul dintre bodyguarzii săi a găsit-o pe artistă inconștientă, pe podeaua camerei sale de hotel din Beverly Hills.
Moartea sa prematură, la numai 48 de ani, ridică mari semne de întrebare. Nu este un secret faptul că de-a lungul vieții, artista s-a luptat cu dependența de droguri și alcool, și nu de puține ori a fost surprinsă de camerele fotografilor în ipostaze mai puțin flatante.
Cântăreaţa americană este deţinătoare a şase premii Grammy, 6 Billboard Music Awards si 23 American Music Awards. Whitney Houston, una dintre artistele cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile, şi-a relansat cariera muzicală la sfârşitul anului 2009, după ce s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de droguri. She is listed in Guinness Book Of World Records a desemnat-o pe Whitney Houston drept “World’s Most Awarded Female Artist of All Time”.
Whitney Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depăşind la acest capitol chiar şi trupa Beatles. Pe plan mondial, diva americană a vândut peste 140 de milioane de albume şi 50 de milioane de single-uri, printre care se numără şi piesa “I Will Always Love You”, lansată în 1993 şi care a devenit una dintre cel mai bine vândute melodii din toate timpurile.
Whitney Houston a cochetat si cu cinematografia, iar publicul a putut sa o vada in filmele The Bodyguard, Preacher’s Wife sau Waiting to Exhale.
Tags: Billboard Music Awards, cantareata, deces, Grammy, muzica, Whitney Houston





