Humanitas lanseaza Cum sa devii un Nimeni de Iulian Comanescu

Editura Humanitas lansează, duminică, 21 iunie, la Bookfest, Cum să devii un Nimeni. Mecanismele notorietătii, branduri personale si piata media din Romania, de Iulian Comănescu. Cartea este o trecere in revistă a lumii media romanesti, structurată in cinci părti – branduri personale, vedete-celebritate, media traditională, new media si discurs politic – la care se adaugă un “Glosar de romgleză”: explicatii cu privire la limba hibridă folosită in mass media, advertising si alte domenii ale comunicării.

În comunicat scrie ca autorul, Iulian Comănescu, a fost timp de 15 ani jurnalist de presă scrisă, radio si televiziune. A lucrat, printre altele, pentru Libertatea, Unica, TVmania, Evenimentul zilei, ProTV si Realitatea TV. Din 2006 a devenit independent, cu o firmă de consultantă/shop de idei numit tot Comanescu, si si-a lansat un blog personal pe Comanescu.HotNews.ro. Eu spun ca e si un bun pedagog… sau cel putin stie cum sa determine un om obosit sa stea pana la 3 dimineata sa scrie teme pentru acasa :) Pe de alta parte… mai e si un fan al Zeldei, sau al ideii de Zelda :)

In alta ordine de idei, trebuie sa va spun ca abia astept sa citesc aceasta carte, nu doar pentru ca asa, de introducere Comanescu mi-a transmis astazi “E pe drum spre tine o carte de mine în care eşti tu”, ci si pentru ca aceasta carte, pe care trebuie sa recunosc, o asteptam de ceva vreme, este cel mai bun lucru din cea mai urata saptamana din viata mea.


Revenind insa la carte si la comunicatul despre care vorbeam: “Cum să devii un Nimeni cuprinde, pe langă o descriere a fenomenului old si new media din Romania anului 2009, si un număr de intamplări – mai mult sau mai putin anecdotice, dar cu valoare de mini-studii de caz –, trăite pe propria piele de autor. Sunt examinate, printre altele, contributiile la formarea pietei media ale unor oameni precum Andreea Esca, Ion Cristoiu, Florin Călinescu, Adrian Sarbu, dar si stilul retoric si imaginea catorva politicieni, de la Traian Băsescu si Ion Iliescu la Elena Udrea, Gigi Becali si Lavinia sandru. Autorul spune că a acceptat cu plăcere si interes solicitarea Editurii Humanitas de a scrie o carte care să se refere in primul rand la realitatea media autohtonă si contemporană: “Dacă există un loc lipsă in bibliografia media, acesta se referă la ceea ce s-a intamplat in Romania in ultimii 20 de ani. O sinteză cu accent pe transformarea mass media ca urmare a investitiilor «mogulilor» si pe evolutiile din ce in ce mai marcate din online-ul .ro este, cred, relevantă si pentru specialisti, si pentru nespecialisti.”

Categoriile de public vizate de Cum să devii un Nimeni sunt studentii la facultătile de comunicare, jurnalism si stiinte politice si jurnalistii cu diferite specializări, dar si publicul mai larg, interesat de ascunzisurile si capcanele lumii media romanesti.

“Există si o a treia categorie de cititori, pe care sper să-i interesez”, adaugă Iulian Comănescu. E vorba de profesionistii cu state la fel de vechi sau aproape la fel de vechi ca ale mele. Am cerut parerea unor prieteni, pe cand scriam cartea, si m-am bucurat foarte tare, de pilda, că o analiza de brand personal a Andreei Esca a starnit interesul unui om care lucrase ani buni in grupul de media condus de Adrian Sarbu. Alte fragmente au fost considerate la fel de pertinente de alti profesionisti. Dacă voi găsi cititori cu o vechime la fel de mare ca a mea in media, voi considera că mi-am atins mai mult decat scopul.”

Cum să devii un Nimeni. Mecanismele notorietătii, branduri personale si piata media din Romania este prima carte din colectia “Spatii publice”, coordonată de Radu Garmacea. Volumul semnat de Iulian Comanescu va fi lansat duminică, 21 iunie, la ora 12.00, la Standul Humanitas de la Bookfest (Romexpo, pavilionul 14). Alături de autor, va vorbi despre carte cunoscutul scriitor si publicist Radu Paraschivescu.

Tags: , , , ,

One Response to “Humanitas lanseaza Cum sa devii un Nimeni de Iulian Comanescu”

  1. Media lui Comanescu » Cum să devii un Nimeni: mulţumiri celor care au scris despre carte Says:

    [...] lu’ Eftimie/Ovidiu Eftimie – Chinezu.eu/Cristi China-Birta – Stiriledeieri.blogspot.com – Carmen’s Spored Blog – Ciutacu – Bucăţi din cărţi – Naiv prin România/Călin Hera – Tweetika/Adrian Ciubotaru – [...]

Leave a Reply